Fumusețe

UpSize – măreşte sânii şi reduce vergeturile

UpSize marire sani crema piept

UpSize este o cremă pentru mărirea sânilor, corectează forma acestora şi reduce vergeturile.

Pentru toate femeile sunt importante aspectul şi mărimea sânilor, multe femei care au sânii mici fiind complexate din această cauză. Cea mai eficientă procedură este interveţia chirurgicală, dar aceasta implică riscuri mari, efecte secundare şi se realizează cu costuri foarte mari. O altă variantă, una naturală, este folosirea unor creme care reuşesc să mărească bustul şi să redea elasticitatea pielii. Dintre aceste creme, UpSize s-a dovedit a fi cea mai eficientă.

UpSize marire sani crema piept

Ce este UpSize

Este o cremă care ajută la mărirea dimensiunii sânilor într-un mod natural. Pe lângă beneficiul cosmetic, crema reuşeşte să reducă vergeturile, să hidrateze pielea şi să îi redea elasticitatea.

Rezultatele se pot observa după numai o săptămână de folosire a cremei. Ca şi în cazul cremelor de faţă, UpSize reuşeşte să încetinească procesul de îmbătrânire a pielii, aceasta fiind tonifiată şi mai elastică.

Compoziţia cremei este 100% naturală, iar ingredientele au fost alese pentru eficienţa lor în tonifierea pielii. Sunt persoane care au apelat la UpSize pentu mărirea bustului, iar rezultatele obţinute au fost peste aşteptări: bustul a crescut chiar şi cu două mărimi. Mai mult, sânii au devenit mai fermi, iar vergeturile au dispărut.

Pentru multe femei, aspectul sânilor devine o problemă care le afectează în viaţa de zi cu zi. Sânii lăsaţi, vergeturile şi pielea uscată sunt în măsură să le afecteze încrederea. UpSize este soluţia potrivită pentru a rezolva aceste probleme. Ingredientele naturale, alese pentru efectele benefice la nivelul pielii, acţionează pentru ca sânii să îşi recapete tonusul şi elasticitatea, iar rezultatele se văd după doar două săptămâni de folosire. Dispar vergeturile, pielea redevine fermă, sânii cresc în volum şi au o formă subliniată, procesul de îmbătrânire a pielii fiind încetinit serios.

Cu aceste beneficii o să vă recăpătaţi şi încrederea, puteţi reveni acum la hainele cu decolteu mai adânc pe care nu le-aţi mai purtat de multă vreme şi o să observaţi aprecierile celor din jur.

UpSize sani mici marire plaja crema

Ce conţine UpSize

Compuşii naturali ai cremei fac ca aceasta să nu aibă efecte secundare sau contraindicaţii. Specialiştii au apelat la ingredientele cele mai eficiente la nivelul pielii, uleiuri de plante, care reuşesc să hrănească şi să protejeze pielea, crescându-i elasticitatea şi eliminând vergeturile.

  • uleiul de argan – ulei vegetal, supranumit ‘aur lichid’, provine din stoarcerea nucilor unui arbust din Maroc. Este celebru pentru beneficiile la nivelul pielii, elimină ridurile şi încetineşte îmbătrânirea prematură a pielii, epiderma se hidratează şi este protejată în mod eficient.
  • uleiul din sâmburi de struguri – este bogat în vitaminele E şi F, zinc, cupru, seleniu, dar şi în acid linoleic, polifenoli şi procianidine, agenţi anti-îmbătrânire foarte puternici. Studiile au arătat că uleiul extras din sâmburii de struguri are efecte benefice asupra pielii: îi îmbunătăţeşte elasticitatea, elimină vergeturile şi împiedică reapariţia acestora.
  • decyl oleate, arginia şi colagenul hidrolizat – compuşi aleşi pentru efectul anti-îmbătrânire a pielii, lor li se datorează şi creşterea bustului.

Pe lângă aceste beneficii, crema UpSize oferă pielii un aspect plăcut, catifelat.

UpSize marire bust crema sutien

Cum acţionează UpSize

Crema UpSize asigură creşterea bustului cu două mărimi şi poate fi folosită de orice femeie, indiferent de vârsta acesteia. Alte beneficii ale folosirii cremei sunt: încetinirea îmbătrânirii pielii şi dispariţia vergeturilor.

95% dintre femeile care au folosit UpSize, un procent categoric deci, s-au declarat mulţumite de rezultatul cremei. Se rotunjeşte şi subliniază forma sânilor, iar cele care au folosit UpSize vor putea după primele două săptămâni de folosire să poarte din nou haine cu un decolteu adânc.

Un alt beneficiu important este reducerea şi apoi eliminarea vergeturilor.

UpSize se adresează tuturor femeilor, cele cu sânii mici putând beneficia de efectul de creştere în volum, iar pentru cele cu sânii mai mari, crema reuşeşte să rotunjească şi să sublinieze forma sânilor, pielea îşi recapătă elasticitatea şi tonusul, iar vergeturile dispar.

Crema este recomandată şi în cazul femeilor care vin după o sarcină şi după perioada de alăptare. Toate îşi doresc să îşi recapete forma şi elasticitatea sânilor, iar UpSize poate face acest lucru.

Crema se absoarbe repede în piele, nu veţi simţi vreun disconfort, miroase frumos, iar senzaţia pe care o veţi simţi este una de prospeţime, tonifiere.

Upsize masare crema sani marire vergeturi

Mod de utilizare al cremei UpSize

Este foarte important să aplicaţi crema pe pielea uscată, curată. Aşa că cel mai bine e să folosiţi crema după duş sau după baie. Puneţi pe mână cantitatea de cremă pe care vreţi să o aplicaţi şi apoi începeţi să masaţi primul sân. Masaţi zona pentru 5-10 minute până când crema este absorbită complet, apoi treceţi la celălalt sân şi faceţi acelaşi lucru.

Aşteptaţi să se usuce crema. La final, masaţi ambii sâni cu o mişcare circulară de-a lungul conturului sânului.

Este recomandat să aplicaţi crema de două ori pe zi, de preferat dimineaţa şi seara.

Veţi începe să observaţi cum după doar două săptămâni de folosire sânii îşi recapătă elasticitatea, cresc natural în volum şi sunt mai fermi.

UpSize crema piept sani marire vergeturi masare

Efecte secundare?

Atunci când foloseşti un nou produs cosmetic, principalele preocupări sunt dacă acesta are contraindicaţii sau efecte secundare. În cazul UpSize aceste preocupări nu îşi au rostul, crema având ingrediente naturale, toate alese pentru beneficiile dermatologice recunoscute.

Singurul lucru de care trebuie să ţineţi seama este o posibilă alergie la unul dintre compuşii produsului. Acest lucru este foarte uşor de testat, înainte să aplicaţi temeinic crema UpSize, puteţi folosi o cantitate mică pe care să o testaţi pe încheietura mâinii. Masaţi şi aşteptaţi ca aceasta să se absoarbă în piele şi, dacă zona nu se înroşeşte sau irită, puteţi folosi cu încredere produsul.

UpSize nu este recomandată a se folosi în perioada de alăptare, dar poate fi de ajutor în perioada de după alăptare, făcându-le pe proaspetele mămici să îşi recapete formele dorite ale sânilor.

Crema UpSize a avut rezultate peste aşteptări în toate studiile clinice efectuate. 95% dintre femeile care au folosit crema s-au declarat mulţumite de produs, toate au apreciat beneficiile pentru sănătatea pielii şi efectul de mărire şi tonifiere a sânilor. Un alt plus important al cremei este dispariţia inesteticelor vergeturi. Trebuie însă să aveţi aşteptări realiste, această cremă nu poate avea efecte ca implanturile mamare sau chirurgia estetică, dar trebuie să vedeţi avantajele folosirii ei: riscuri zero, piele tonifiată, bust crescut cu până la două mărimi.

UpSize intinerirea pielii marire sani piept crema

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *