Cine nu vrea să amâne încă puţin trezirea de dimineaţă? Mai punem alarma peste cinci minute, apoi mai încercăm încă cinci. Iar apoi ne grăbim să ne pregătim pentru serviciu, spunându-ne în gând că vom avea de mâine obiceiuri mai sănătoase.
Şi asta se poate repeta. Dar este important să ne impunem unele obiceiuri care să ne ajute să avem o zi în care să nu fim obosiţi şi nervoşi.
1.Mai întâi, apă.
Începeți ziua bând un pahar de apă. Se spune că este un obicei bun pe care îl urmează cei care ţin diete. Sfatul dat de nutriţionişti este că organismul se deshidratează uşor pe parcursul nopţii şi este bine să bem la trezire un pahar cu apă. Vom avea un tonus mai bun.
2.Gimnastică uşoară, întinderi.
Gimnastica uşoară în care să faceţi întinderi vă va face ca sângele să se pună în circulaţie în întreg organismul. De asemenea muşchii vor fi detensionaţi. Nici nu trebuie să părăseşti patul când începi exerciţiile uşoare.
3.Mic dejun bogat în proteine
Nutriţioniştii recomandă un mic dejun bogat în proteine pentru că acesta scade pofta de dulce şi reduce astfel dorinţa de a lua mai multe gustări pe parcursul zilei. De altfel, mulţi preferă ouă în diverse combinaţii la micul dejun, ceea ce este foarte bine. Puteţi adăuga şi Lives (Pectin) la micul dejun, vă va ajuta şi la detoxifierea organismului.
4.Nu uita verdele!
Dimineaţa metabolismul este lent, aşa că e bine să îl acceleraţi pentru a arde grăsimile. Salatele, smoothiurile ”verzi” sunt excelente pentru a vă energiza încă de la primele ore ale zilei. Aceste reţete de smoothie sunt o variantă pentru micul dejun, pot bea pe stomacul gol. Vă prezentăm câteva ingrediente pe care le puteţi folosi la smoothie: mere verzi, frunze de spanac, pătrunjel, kiwi, salată, pătrunjel. Un smoothie simplu de preparat este cel cu 1-3 mere, o legătură de pătrunjel şi un pahar cu apă, de exemplu.
5.Încercați să nu vă uitați la telefon.
Sigur, e mai ușor de zis decât de făcut, dar contează. Într-un studiu de la Universitatea din Pennsylvania, persoanele care au stat doar trei minute citind dimineaţa știri negative au avut cu 27% mai multe șanse să raporteze că au avut o zi nefericită decât persoanele care nu au stat pe telefon de cum s-au trezit.
6.Planificați antrenamentul de dimineaţă înainte de culcare.
Planificați să mergeţi la sală pentru a face mişcare dimineaţa sau să alergaţi în parc. Dacă vă planificaţi asta seara veţi avea un imbold mai mare de a merge să faceţi mişcare, e ca şi cum aţi avea ceva de făcut şi trebuie bifat.