Blog

Şi tu poţi slăbi! Eu am reuşit fără o dietă drastică!

Da, poţi slăbi! Eu, catalogată din adolescenţă drept grăsuţă, am ţinut tot felul de diete. M-am înfometat, am încercat să fac sport. Nimic nu a mers. Până când am avut o experienţă ce mi-a schimbat viaţa.

L-am întâlnit pe EL şi ştiţi ce vreau să spun. Cunoaşteţi cum e, chiar simţi fluturi în stomac, aşa cum doar în romanele siropoase citeaţi. Eram cu colegii de la muncă la un bar, a venit şi el pentru că se ştia cu unul dintre colegii lui şi aşa ne-am cunoscut. L-am privit insistent, m-am băgat în seamă cu el, chiar cred (şi când zic asta sunt indulgentă cu mine) că am fost un pic penibilă. Se purta foarte frumos cu mine şi credeam că mă place. Într-o seară când eram cu prietenii noştri la barul unde ne întâlneam de obicei am avut şocul care mi-a schimbat viaţa. Eram la toaletă şi am auzit pe Andreea, una dintre colege, când spunea că EL i s-a plâns că ”nu scapă de grasă”. Da, de mine era vorba. Nu înţelegeam ce mi se întâmplă, am simţit lacrimile pe obraz. Eu, ca proasta, chiar mă îndrăgostisem de el.

Nu ştiu nici acum cum am ieşit de acolo, cum am plecat din bar acasă. Toată noaptea am plâns, m-am gândit ce să fac. Apoi am realizat: puteam să îmi plâng de milă sau să fac ceva.

Am hotărât că trebuie să slăbesc. Dar nu ştiam cum să fac. De diete eram sătulă, plus că realizasem că nu au rezultat. Mă înfometam o perioadă, slăbeam, apoi puneam mai multe kilograme.

Mi-am zis că trebuie să fac mişcare. Uşor de zis, dar greu de făcut. Cine are mai multe kilograme mă poate înţelege. La sală nu voiam să merg pentru că mă jenam să fie şi alte persoane care să se uite la mine când fac sport. M-am gândit să alerg în parc. M-am împotmolit de la cum să mă îmbrac. Când nu eşti gras, nu sunt probleme. Dar aşa, e ceva mai greu. Singurii pantaloni de trening pe care îi aveam veneau mulaţi pe mine, pantofi sport aveam, dar mai era problema cu tricoul, să fie suficient de lung, să iau o bluză mulată pe sub el… În fine, nu m-am descurcat. Am căutat pe internet despre alergat, slăbit şi am găsit un produs pe care am vrut să îl încerc.

Acesta este, dacă şi voi vreţi să vedeţi dacă funcţionează la voi. La mine a mers. L-am luat, am slăbit câteva kilograme bune. Şi asta m-a ambiţionat mai mult. Am îmbrăcat pantalonii aia de trening, care acum veneau ceva mai bine şi m-am dus să alerg.

În prima zi m-am întors extrem de dezamăgită acasă, nu reuşisem să alerg decât foarte puţin, oboseam repede, alergam câţiva paşi, apoi mergeam, mai alergam un pic. Cam un kilometru cred că am făcut asta şi m-am întors acasă. A doua zi am reuşit să alerg ceva mai mult (uşor, să nu vă imaginaţi că după ani de sedentarism puteam alerga repede). Şi tot aşa, acum alerg de câteva ori pe săptămână şi rezultatele se văd. Sunt foarte mândră de mine.

Tot timpul ăsta l-am evitat pe individ. Acum prinsesem mai mult curaj, aveam şi mai multe haine care îmi veneau bine, aşa că m-am dus la o petrecere unde ştiam că va veni. M-a văzut, s-a uitat mirat şi admirativ la mine, aveam nişte blugi care îmi veneau mulaţi pe fund, o bluză sexy, chiar îmi stătea bine. A venit la mine, am vorbit puţin, a încercat să mă sărute, dar mi-am dat seama că mă rănise prea mult şi, nu ştiu de ce, chiar nu îmi mai plăcea.

Îmi venea să râd singură, dar îmi era că se uită toţi la mine şi cred că sunt nebună. Mă simţeam liberă, frumoasă şi gata de a-mi găsi un iubit care să mă merite.

Asta a fost povestea mea şi dacă aveţi aceeaşi problemă cu kilogramele în plus puteţi începe cu acest produs. Slăbiţi fără mare efort cu el şi apoi puteţi să vă apucaţi de puţin sport, iar rezultatele sunt garantate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *